6 Greseli de Evitat in ziua Nuntii!

Dragilor, am dat de un articol foarte interesant, realist si care cred ca va fi de folos multora care se afla in pregatiri pentru una dintre cele mai importante zile din viata lor. Enjoy si luati aminte:
Ziua nuntii este o data speciala, care presupune o abordare deosebita a tuturor activitatilor derulate, inclusiv cu privire la machiajul si coafura de mireasa. Iata principalele 6 greseli pe care din pacate multe mirese le fac din lipsa informarii sau a experientei. Ar fi bine ca toate viitoarele mirese sa acorde atentie acestor greseli comune, pentru a le evita si astfel a nu avea incidente neplacute in cea mai speciala zi din viata.
COMPROMISUL DE DRAGUL FAMILIEI! Compromisul de dragul familiei. Nu este bine sa lasati de la voi prea mult de dragul familiei, intrucat nunta voastra este o zi speciala pentru voi, nu neaparat pentru familie. Pot aparea chiar si emotii nejustificate, semn ca nu esti pregatit pentru a te aseza la casa ta. LUAREA IN GREUTATE INAINTEA NUNTII! Mai ales in cazul perioadei de vara, ispitele culinare sunt mari, insa trebuie sa rezistati! In mod evident, o silueta bine conturata este de cele mai multe ori necesara pentru ca in ziua nuntii mireasa sa arate perfect. Nu asteptati pana in ultimul moment, cereti sfatul unui specialist si abordati acest aspect pas cu pas, din timp! Doar asa veti fi pregatite cum se cuvine. ROCHIA DETERIORATA DE CEARA DE LUMANARI! In functie de tipul rochiei de mireasa, organizati-va din timp pasii pentru machiaj, coafura si imbracarea rochiei. La fel de multa grija trebuie sa acordati si imprejurimilor, mai ales lumanarilor care pot arde/ murdari de ceara rochia. REPERTORIUL MUZICAL NU ESTE PE PLACUL AMBILOR MIRI! Oricat de buna prietena v-ar fi, si oricat de mult v-ar ajuta sa economisiti la acest capitol... nu uitati ca profesionistul ramane un profesionist! Daca se intampla ca sa nu fiti multumite de rezultatul final, nu numai ca nu mai aveti timp sa apelati la cineva profesionist si sa refaceti machiaj/coafura, dar veti strica probabil si prietenia cu o buna prietena din acest motiv! DECESUL UNEI PERSOANE APROPIATE! Un deces este intotdeauna un eveniment nefericit si care implica multa suferinta. Ritualurile funerare presupun nu numai costuri ridicate, dar si multa munca si organizare, ceea ce ar putea inferfera cu pregatirile de nunta. Totodata, este de rau augur sa se tina nunta mai devreme de un an de la data nefericitului eveniment. SCHIMBAREA NASILOR INAINTE DE NUNTA! Alegerea nasilor este intotdeauna un pas foarte important. Nasii sunt parintii spirituali, cei care ar trebui sa te indrume si sa iti fie alaturi intr-un mod care sa te ajute sa te dezvolti ca persoana. Schimbarea nasilor, dupa ce s-a luat deja decizia asupra acestui aspect, denota nestatornicie si poate atrage asupra sa urmari nedorite. Ca si sfat final, va recomandam sa apelati din timp la profesionisti specializati, sa nu faceti economie exagerata considerand ca este suficient un machiaj/coafura de petrecere obisnuita, si mai ales sa ganditi bine impreuna cu specialistii fiecare punct pe lista stabilita impreuna. Apoi: sa aveti zambetul si buna dispozitie, si veti fi cele mai frumoase mirese!

Posturileprieteniei

Poza furata de pe google. Idee furata din propriul cap.

Intamplarea neasteptata.

La fel cum iarna autoritatile sunt luate prin surprindere de aparitia zapezii, tot la fel, mai nou, acestea si restul lumii sunt apasate de o problema foarte grava si neasteptata care a dat nastere multor discutii, dileme si controverse: cainii musca!

Cu toate ca noi ne-am obisnuit ca un caine sa umble cu covrigi in coada, sa apara in filmulete amuzante pe iutub sau sa ne distreze aducand mingea, se pare ca a aparut si o noua specie din acest regn: cainele care musca. Inca nu s-a stabilit exact in urma carei incrucisari de specii a aparut cainele care musca, insa foarte multi specialisti sustin ca el nu s-a dezvoltat in urma unei combinatii de gene, ci prin observatie si imitare. Se pare ca animalele au observat oamenii din jurul lor si au inceput sa le deprinda obiceiurile. Intrucat ei nu stiu sa vorbeasca si sa muste din alti oameni prin cuvinte, isi folosesc, instinctiv, dintii.

Roṣia montanӑ , castravetele murat, banana, portocala mecanicӑ ṣi mӑrul (ӑl din Albӑ-ca-Zӑpada) (I)

Nu cӑ nu s-ar fi scris deja destul - ṣi cӑ nu se scrie ȋn continuare – dar cum e un trend sӑ ȋți dai cu pӑrerea despre tot felul de chestii de interes general, mi-am mai hrӑnit ṣi eu viermiṣorii din creier ṣi acum ȋi las sӑ se exprime liber pe aici, ȋncepȃnd o serie de povestioare cu acelaṣi titlu. Aceastӑ primӑ parte are menirea de a vӑ prezenta ṣi descrie un pic personajele implicate.

Bun, ca sӑ rӑmȃnem ȋn standarde eco, ȋntrucȃt ele reprezintӑ un laitmotiv al acestei poveṣti, am ales ca personaje principale niṣte fructe ṣi legume: roṣia montanӑ – vedeta poveṣtii, reprezintӑ…ṣtim cu toții despre ce e vorba, e locul ӑla de care pȃnӑ de curȃnd ne durea pe toți ȋn paiṣpe, ȋn bunul caz ȋn care ṣtiam cӑ existӑ. Dar o s-o personificӑm, ca la ṣcoalӑ, ca ṣi pe toate celelalte personaje implicate ȋn aceasta nuvelӑ fabulӑ fabuloasӑ, ca s-o cunoaṣtem mai bine. Hai sӑ n-o mai lungim ṣi sӑ ȋncepem.

Roṣia Montanӑ e o don’ṣoarӑ cӑreia ȋi plac bijuteriile ṣi care e pe moarte. Acum, zӑu cӑ prost tre sӑ fii sӑ nu profiți de ea ṣi sӑ nu ȋi furi podoabele, cӑ are multe! Ṣi s-a profitat destul, exploatӑri ca lumea se fac ȋncӑ din secolul XX (nu XXX!). Ce este diferit astӑzi e cӑ exploatӑrile de acum, care se vor ȋntinde pe 20 ṣi ceva de ani, vor cam fi definitive. Ar fi fost de muuuult aṣa dacӑ exista tehnica ṣi aparatura. Ṣi chiar ṣi acum putem spune cӑ nu existӑ o tehnicӑ ṣi o aparaturӑ bine puse la punct. Dar acum existӑ planul, existӑ contractul. Nu numai cӑ va fi folositӑ cianurӑ ȊN CONTINUARE (pentru cӑ deṣi toți sar de cur ȋn sus, cianura e folositӑ de mult ȋn procesul ӑsta, nu e nimic nou pentru cei cӑrora chiar le pasӑ de ce se ȋntȃmplӑ cu roṣioara noastrӑ ṣi care chiar sunt informați, nu doar influențați), dar, de data asta, pentru ca treaba sӑ fie “mai eficientӑ”, o vor folosi direct pe cantitatea de minereu extrasӑ, nu pe concentrate – astfel, distrugerile vor fi mai mari ṣi de nerecuperat, pentru cӑ ṣi cantitatea de cianurӑ va fi exponențial mai mare. Aṣadar, biata Roṣie suferӑ. Dar, ȋn fond, ӑsta ȋi e destinul, cӑ are minereuri importante ȋn ea. Aṣadar (din nou), toatӑ lumea spune cӑ Roṣia Montanӑ nu trebuie vȃndutӑ, ȋnsӑ nu zice nimeni cӑ nu trebuie exploatatӑ – iar prin exploatare oricum, inevitabil, locul va fi distrus ȋn timp, cӑ e ȋn 20 de ani sau ȋn 100 de ani, tot va dispӑrea – adicӑ, susținem sus ṣi tare cӑ adevarata bogӑție a locului e frumusețea naturalӑ ṣi d-aia nu trebuie s-o dӑm, dar dacӑ ar apӑrea un proiect mai ok ṣi ne-ar ieṣi mai mulți bani, nu am mai fi aṣa deranjați – vorbim ṣi despre categoria ipocriților imediat.

Haideți sӑ vorbim despre castravetele murat. Castravetele murat este politicianul, ӑla care face parte din borcanul de castraveți murați, Guvernul. Acest castravete, o acriturӑ egoistӑ ṣi cu un IQ atȃt de mare pe cȃt te aṣtepți sӑ aibӑ un castravete, joacӑ un rol foarte important ȋn povestea noastrӑ. Noi suntem idioți cӑ avem impresia cӑ niṣte castraveți murați ne pot reprezenta interesele ṣi pot alege pentru noi – cӑ ȋn fond d-aia ȋi alegem, ca sӑ nu trebuiascӑ la orice rahat sӑ facem o adunare bӑtrȃneascӑ cu toatӑ populația ȋnainte de a lua o hotӑrȃre.  Ṣi uite CӐ CAstraveții au decis din nou: ce s-au gȃndit ei? “Mӑ, roṣioara asta e cam tare ea aṣa, ia s-o dӑm noi!” Ṣi s-a trezit unu’ care cȃnd era mic ȋl pӑcӑlea frati-su ṣi ȋi lua mereu gumele, dȃndu-i la schimb abțibildurile cu maṣini, ṣi a zis cӑ acum se rӑzbunӑ el ṣi dӑ aurul, cӑ ce sa facӑ cu el, nevastӑ-sa are bijuterii destule, ṣi mӑ-sa ṣi el, ṣi mai bine ia niṣte bani, cӑ p-ӑia ȋi foloseṣti la orice, nu doar la bijuterii, poți sӑ-ti iei ṣi țoale ṣi mȃncare, sӑ faci ṣi excursii ṣi cȃte altele. Poate el credea cӑ ia guma, dar a luat tot poza cu maṣinӑ. Mai exact, 25% plus o redevențӑ (rentӑ) de 6%. Bam, bam! Ṣi a venit momentul sӑ vorbim despre bananӑ.

Ṣtim cu toți cӑ bananele au o formӑ falicӑ. De aceea, ȋntrucȃt ȋṣi lovesc formele falice de fețele noastre cu o naturalețe ṣi o nonṣalanțӑ incredibile, ȋn aceastӑ poveste, Roṣia Montana Gold Corporation sunt banana. (ṣi castraveții au cam aceeaṣi formӑ, sӑ nu uitӑm) Aceastӑ companie cu acte ȋn neregulӑ ṣi licențӑ expiratӑ ȋṣi permite sӑ facӑ ce vrea cu Roṣia. Roṣia e mai moale, mai domoalӑ, ea nu riposteazӑ cӑ ȋṣi cunoaṣte destinul. Nu o sӑ discut mai mult despre bananӑ cӑ nu are sens, ȋnsӑ cӑ tot am menționat cȃt de neajutoratӑ e Roṣia Montanӑ, trebuie neapӑrat sӑ trec la portocalele mecanice.

Portocalele mecanice – probabil cele mai dinamice ṣi colorate personaje din ecuație. Protestatarii, ӑia care comenteazӑ ṣi au o opinie, ӑia care comenteazӑ, dar n-au nicio opinie (sau idee, whatsoever), ӑia care ȋi influențeazӑ pe alții, ӑia care sunt influențați – oamenii de rȃnd. Ӑia cu ONG-uri. Ӑia fӑrӑ. Ӑia care pȃnӑ sӑ afle cӑ banana face milkshake pe noi nu aveau nicio treabӑ cu Roṣia. Ӑia care habar n-aveau cӑ existӑ oameni fӑrӑ locuri de muncӑ acolo, sӑraci vai de ei, ӑia care, probabil, cӑ nu au fost niciodatӑ acolo, asta dacӑ au auzit de existența locului dinainte de toatӑ povestea asta cu extracțiile. Ӑia din care țȃṣneṣte dintr-o datӑ prin toți porii un naționalism dubios. Printre ei, se aflӑ ṣi oameni care ṣtiu despre ce vorbesc ṣi care ies ȋn stradӑ pentru cӑ ei chiar cred cӑ pot schimba ceva aṣa. Pentru cӑ ȋi ȋmpinge simțul civic de la spate. Pentru cӑ ei chiar cred. Pentru cӑ uitӑ de castraveți. Oricum ar fi, despre orice categorie am vorbi, toți sunt niṣte portocale mecanice. Cu acțiuni ṣi gȃndiri mecanice. Ӑla ṣtie cӑ el tre sӑ ținӑ la țara lui ṣi sӑ iasӑ la protest. Ӑlalalt ṣtie cӑ trendul e sӑ vorbeṣti despre subiect. Sau sӑ ieṣi ṣi tu la protest, da’ nu prea ṣtii de ce. Altu’ e o portocalӑ-n pana mea, nu gȃndeṣte!

Ṣi aṣa am ajuns cu paṣi repezi la ultima piesӑ care ȋntregeṣte imaginea: mӑrul - ӑl din Albӑ-ca-Zӑpada, filmul, varianta aia de pe Hallmark, ӑla jumate alb, jumate roṣu ṣi otrӑvit. Media ṣi jurnaliṣtii. Ӑṣtia fie sunt pasionați de meserie, fie danseazӑ dupӑ cum li se cȃntӑ. Ei formeazӑ opinii, informeazӑ portocalele, sunt ba pro, ba contra castraveților ṣi bananelor ṣi manipuleazӑ mult. Sunt ba albi, ba roṣii. Sunt ṣi albi ṣi roṣii.

To be continued...

Thought.

You find me cool when I lose myself.

Sarah and the Seaplane

(Ladies' Home Journal, February, 1949)
Sarah, who for nineteen years has played the part of docile daughter, is secretly learning to fly. She misses her flying lesson to accompany her mother on a round of social calls. An elderly doctor houseguest says: "My dear Sarah, every day, all the time, you are committing suicide. It's a greater crime than not pleasing others, not doing justice to yourself." Sensing some secret, he asks if she is in love. "She found it difficult to answer. In love? In love with the good-natured, the beautiful Henry [the flying teacher]? In love with the flashing warer and the lift of wings at the instant of freedom, and the vision of the smiling, limitless world? 'Yes,' she answered, 'I think I am.' "
The next morning, Sarah solos. Henry "stepped away, slamming the cabin door shut, and swung the ship about for her. She was alone. There was a heady moment when everything she had learned left her, when she had to adjust herself to be alone, entirely alone in the familiar cabin. Then she drew a deep breath and suddenly a wonderful sense of competence made here sit erect and smiling. She was alone! She was answerable to herself alone, and she was sufficient."
'I can do it!' she told herself aloud...The wind flew back from the floats in glittering streaks, and then effortlessly the ship lifted itself free and soared. Even her mother can't stop her now from getting her flying license. She is not "afraid of discovering my own way of life." In bed that night she smiles sleepily, remembering how Henry had said "You're my girl.""
"Henry's girl! She smiled. No, she was not Henry's girl. She was Sarah. And that was sufficient. And with such a late start it would be some time before she got to know herself. Half in a dream now, she wondered if at the end of that time she would need someone else and who it would be."



(FRIEDAN, Betty, The feminine mystique, Dell Publishing, 1983; pag. 40-1)

De ce?

De ce ma gandesc in continuu la inutilitatea vietii?
Mai ales acum cand o sa se incheie inca un capitol din viata si ar trebui sa ma gandesc ca viitorul ma asteapta si ca pot sa fac lucruri marete (sau, nah, poate nu chiar asa marete, dar in orice caz.), ca mai dau inca o foaie si ca povestea continua.. Pentru mine, povestea asta stagneaza, oricate intamplari s-ar adauga la ea. Pentru ca stiu stiu deja sfarsitul. De ce stiu deja sfarsitul? De ce stiu ca orice actiune si reactie a ei nu sunt decat alte firicele de nisip care nu fac decat sa goleasca si mai mult clepsidra? O sa spuneti ca sunt pesimista si ca vad lucrurile prea gri, ca viata e frumoasa, ca lucrurile mici sunt cele de care trebuie sa ne bucuram, ca in fond asta e viata... Pai, da, tocmai, asta e viata! Un mare nimic. Suntem oricum mult prea limitati, atat fizic cat si psihic ca sa avem vreun sens. Mie nu mi-e de-ajuns sa respir, consum si produc (hai sa zicem ca asta cu produsul e relativ un lucru bun, desi e ceva infim si oricum nimeni nu apreciaza nimic). Eu vreau un tel in adevaratul sens al cuvantului. Vreau sa simt ca am un motiv sa traiesc. Nu mai vreau sa traiesc prin sau pentru altii, nu mai vreau nici doar sa simt ca fac umbra degeaba, dar nici ca ma obosesc degeaba. Si orice as face, rezultatul tot acelasi e: tot mor de murit si tot nu iau nimic cu mine si tot nu stiu daca o sa ramana ceva in urma mea. Si orice as face, tot o sa fie intrecut la un moment dat si deci unicitatea mea si telul meu nu sunt la urma urmei decat un nimic. (Da, poate ca o sa ziceti ca intr-un fel sau altul astefel ajut la evolutie...okay, evolutie care duce spre ce? Tot o distrugere si-o eventuala intoarcere la inceput.)Asa ca...ce rost avem noi ca oameni? In ultima vreme mi se pare ca raspunsul e din tot mai multe parti ca telul nostru e distrugerea. Creem ca sa distrugem; ori tot noi, ori altii. Spiritualitatea a devenit doar o evadare de scurt moment, sentimentele nu sunt altceva decat niste lanturi, idealurile nu sunt decat dezamagiri.

Tare imi doresc sa pot sa ma retrag undeva, sa ma inchid in mine, sa ma despart complet de lume, de restul lumii, dar totusi nu pot. Nici asta nu stiu de ce. Singurul raspuns e ca, din pacate, natura mea e sociabila. Desi am cateodata fantezii in care reusesc sa ma desprind de toata lumea si nu mai am nicio tangenta cu nimeni. Dar apoi ma gandesc ca unora le face bine prezenta mea. Si mie prezenta lor pe moment. Si-apoi ma seduce iar viata. Dar e atat de scurta si de amara seductia asta. Si revin la intrebarea asta chinuitoare: de ce? De ce se intampla...tot?
De ce cand se intampla tot de fapt nu se intampla absolut nimic?

P.S.: E intrebare retorica, nu va chinuiti sa dati vreun raspuns ca nu are sens...
P.P.S.: Imi pare rau pentru fiecare 'Ma deprimi!'.

Idee/Idiotenie/Legat de ipocrizie

Daca omul e facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si fiecare avem fete atat de diferite, nu inseamna ca Dumnezeu are mai multe fete?

E ok, bah!

Imi place ce se intampla cu site-ul de socializare Facebook. Ma rog, imi place ce fac oamenii din el. Facebook te face mai puternic, mai frumos, mai destept, iti creeaza o imagine ideala, incat nici nu-ti mai trebuie viata reala.

Pe Facebook poti sa le arati prietenilor tai virtuali, pe care nu-i cunosti, ce muzica buna asculti, ce interese si hobby-uri interesante ai, ai o gramada de aplicatii, afli ce se intampla in viata unor prieteni cu care nu te-ai mai vazut de nu stiu cand, poti sa le trimiti afectiunea ta printr-un mesaj postat pe Wall...da' ce nu poti sa faci ??

Ce-mi place cel mai mult din ce poti sa faci pe Facebook e ca poti sa devii erou si model. Da, erou. Da, model. Cum asa? Pai, simplu... Sunt patru modalitati principale:

1. Iti pui un status legat de o fapta mareata pe care ai facut-o. (doar nu te dor degetele sa tastezi)
2. Dai 'Attending' unei cauze umaniste, patriotice, etc... (a se tine cont ca nu trebuie neaparat sa te si duci, important e sa dai 'Attending')
3. Dai 'Like' vreunei organizatii care lupta pentru niste drepturi. (nu trebuie sa ai habar despre nimic legat de organizatia respectiva)
4. Copiezi de undeva si postezi pe profilul tau un link al unui eseu, post, videoclip, imagini, etc. legate de vreo cauza si scrii doua cuvinte in care ii critici pe restul ca nu lupta si ei ca si tine pentru cauza respectiva si ti-ai facut datoria si ai luptat si pentru binele general...

Tot pe Facebook poti sa fii tu. Da, da... Pe Facebook capeti incredere, in functie de cate 'like'-uri primesti. Si asa observi ce le place oamenilor la tine si ce nu si te autoeduci ca sa te schimbi in functie de asta; si asa ai si-un tel in viata: sa primesti tot mai multe 'like'-uri.


Nu am nimic impotriva Facebook-ului; il folosesc, ba chiar am fost dependenta de el. Post-ul asta nu e decat inca unul din ciclul 'Iubesc rasa umana :X'; fiindca imi plac vorbele si nu faptele, fiindca imi place cand vad pe profilul lui X-ulescu ca e voluntar la o fundatie ecologica si apoi il vad pe strada aruncand gunoaie pe jos din masina lui super-poluanta si fiindca imi place ipocrizia.

Ironie, nu sarcasm

Dragii mei cititori (sau cred ca as putea la fel de bine sa zic "dragul meu cititor"),

Mi-era dor sa-mi impartasesc gandurile cu voi. Am tot incercat sa fac asta in ultima perioada, dar n-am reusit. Ambientul cred c-a fost de vina. Lumea din jur. Vremea. Vremurile. Locurile. Criza. De chef. *pretext inserat*

Dar acum, odata cu venirea primaverii parca totul s-a luminat si a prins culoare. Parca gandurile mele au prins avant din nou. Ma simt creativa, ma simt puternica, ma simt folositoare. Si multumita patriei mele, ma simt ambitioasa. Sistemul si viata intr-o tara ca Romania nu poate decat sa te faca ambitios. In ce sens? Pai, in mai multe sensuri:
(registru vulgar)
1. Nea Vasile are mai multe oi decat mine. Da' de ce sa fiu eu mai fraier...?
(registru semi-vulgar)
2. Gentiana a plecat in Spania la cules. Si-o duce bine. Sa n-am ambitie daca nu plec si eu...!
(vulgarizand lucrurile mai putin)
3. Popescu invata bine. Popescu ia nota 10. Popescu face facultate. Popescu face master. Popescu pleaca in alta tara. Popescu e platit bine. Popescu e promovat si apreciat. Eu de ce n-as putea fi Popescu?
4. Ionescu are un talent. Ionescu crede in el. Ionescu e respins in incercarile lui de a-si valorifica talentul in propria lui tara. Ionescu e descoperit de cineva din alta tara. Ionescu intalneste succesul. Eu de ce n-as putea fi Ionescu?
Si mai sunt destule exemple, cam toate avand intr-un fel sau altul legatura cu punctul 1. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum.

Eu cred ca e bine sa locuiesti intr-o tara ca Romania.
E bine sa fii o tara relativ invizibila. In felul asta, tu stii tot despre celelalte tari, pe cand unele nici macar n-au auzit de tine.
E bine sa-ti fie apreciata si incurajata individualitatea atat de putin fiindca te face sa devii tot mai ambitios si sa aspiri mereu spre mai mult si mai bine.
E bine sa traiesti de pe o zi pe alta fiindca asa inveti sa fii descurcaret si inventiv.
E bine sa nu evoluezi fiindca asa iti construiesti rabdarea.
E bine sa traiesti intr-o asemenea societate fiindca inveti sa supravietuiesti in situatii extreme.
E bine sa fii condus de o asemenea clasa politica fiindca asa inveti ca adevarul nu e o intelegere.
E bine sa cresti inconjurat de anumite norme fiindca asa descoperi ca trebuie sa fii original si sa crezi in propriile tale conceptii.
E bine sa cresti intr-o asemenea tara fiindca asa inveti sa apreciezi istoria si valorile.



E bine sa traiesti intr-o imitatie de tara fiindca te pregateste si te incurajeaza sa cauti originalul.

Sclavie in secolul XXI

Oana

vrea sa fie un copil din beci.

Go tell my baby that i miss him!

Traiasca Romania!

In toti anii trecuti am avut o atitudine batjocoritoare, sarcastica...Daca de 1 decembrie spuneam "Traiasca Romania" se stia ca e o urare acida. Anul asta vreau sa spun din toata inima "Traiasca Romania!"...Romania, o tara ce abunda intr-o istorie infloritoare, in peisaje superbe, in oameni de valoare, in succese... Da, stiu ca suna ciudat si ca probabil va imaginati ca din nou fac misto. Nu, chiar nu. Chiar e adevarat tot ce zic aici. Bineinteles daca ignor prezentul. De fapt daca ignor perioada incepand cu '89 si pana in prezent. Avem o tara frumoasa, avem o tara de care candva au depins altii. Daca am ajuns acum in stadiul asta, tot din cauza noastra e. Toata lumea vorbeste pe la colturi, critica, blesteama, se roaga, detesta, injura, se da intelectuala, se crede prea importanta si asa mai departe...Dar cine face ceva? Prea putini. Un lucru nu ajunge sa fie intr-un anumit fel decat ori prin indiferenta si uitare, ori in urma actiunilor celor care l-au folosit. La fel se intampla si cu o tara. Toata lumea s-a bucurat de falsa democratie de dupa Revolutie, toti au inceput sa-si "traiasca viata" liber, toti s-au transformat in niste egoisti care se trezesc acum sa blameze tara pentru toate problemele lor, carora li se pare ciudat ce se intampla in jurul lor, carora nu le vine sa creada cata rautate e in jur...Nu pot sa spun decat ca ce semeni, aia culegi!


In fine...Azi, de 1 decembrie, nu am decat doua urari de facut:
1. "Traiasca Romania!"
2. "Desteapta-te, romane!"

When karma hits again...

Cred ca nu exista nimic mai frustrant decat sa ai o gramada de idei in minte si sa nu poti sa le exprimi. Nu in scopul de a fi auzit neaparat, ci pur si simplu pentru a le scoate din tine. Niciodata nu am fost genul care atunci cand are o problema isi convoaca imediat toti prietenii si se pune pe jeluit. Nu. Intotdeauna am stat mai intai eu cu mine, m-am calmat, am discutat, mi-am raspuns sau m-am ignorat, si abia apoi am reiesit in lume.
De data asta se intampla ceva. Altceva. Teoria mea e ca orice "altceva" e intotdeauna mai mult decat binevenit. Dar nu si de data asta. Sa zicem ca am acea problema de care vorbeam mai devreme. Sa zicem ca am incercat sa stau eu cu mine si ca rezultatul a fost un vid. Sa zicem ca am vorbit si cu prieteni. Si sa zicem ca rezultatul a fost tot vid. Sa zicem ca ma simt plina pe dinauntru, mult prea plina si sa zicem ca in momentul in care incerc sa mai fac curat, descopar ca de fapt nu e decat un mare gol inauntru. Sa zicem ca nu inteleg ce e asta...



Cred ca nu-mi ramane decat sa astept un Big-Bang si sa renasc...

I

totally badly absolutely necessarily need to live in an Equilibrium sort of society...

...

La multi ani, Trecut!

LOL

Intamplator am dat peste asta si asta. J'adore! No, enjoy!

"Drums roll"

-Ce?
Concert Dan Helciug & Spitalul de Urgenta

-Cand?
6 octombrie, orele 20:00

-Unde?
Club A (si devii altcineva ;)))