Imi trec o groaza de chestii prin minte in ultima vreme. Chestii banale, chestii importante...De obicei cand stiu ca am ceva de facut, cand tre sa ma concentrez pe ceva anume, atunci vin gandurile buluc peste mine. Acum ca ar trebui sa invat imi vin in minte de toate pentru toti.
Stau si ma gandesc la cum eram anul trecut pe vremea asta. Niciun stres. Intrasem la facultate. Eram mandra. Eram fericita. Eram libera. Ma astepta noul, o schimbare. Eram entuziasmata. Eram putin speriata. (si s-a dovedit ca aveam si de ce...)
Stau si ma gandesc la cum eram acum 5 ani. Urma sa incep clasa a 9-a. Cat de mica eram. Cat de anti-sociala eram. Cat de speriata de viata in general eram. Cat de diferita eram...Vedeam lumea cu alti ochi. De fapt, cu aceeasi ochi, doar ca vedeam o lume mai buna, mai simpla, mai frumoasa.
Stau si ma gandesc la toti oamenii care au trecut prin viata mea si care au lasat cate ceva in urma lor. O mica amprenta care m-a schimbat sau cel putin m-a facut sa ma gandesc de doua ori uneori. Ma gandesc la oamenii pe care i-am vazut doar pentru cateva clipe si care m-au marcat totusi, pe care nu i-am putut uita. Ma gandesc la timpul pierdut. Cat timp am pierdut! Cate sanse am pierdut. Cate vorbe mi-au ramas blocate pe gatlej. Stiu ca sunt acolo, imi mai nelinistesc somnul uneori.
Ma gandesc la prietenii mei. Ma gandesc la cati prieteni am avut, la cati prieteni am si la cati voi avea..."Prieteni de betie, dintr-o mie, cati au mai ramas ?"
Sunt obosita si plictisita. Nici marea nu mi-a priit. Am o stare de lene si de dezinteres fata de absolut orice. M-am saturat sa lupt mereu pentru ce vreau, sa fiu eu cea care lupta. Vreau sa lupte cineva pentru mine, vreau sa stau si sa se intample totul de la sine. Nu mai am chef. Ma plictisesc groaznic. Amicii mei, Jakobson, Freud, Jung, Kristeva si altii nu reusesc sa-mi trezeasca vreun interes. Doar obligatia.
Ma gandesc la conditia femeii. Ne-o facem cu mana noastra. Lumea e condusa de barbati pentru ca noi le-am permis-o de la bun inceput. A fost mai simplu asa. Noi suntem firave, noi avem nevoie de protectie, noi vrem iubire, noi suntem sexul slab, noi suntem visatoare, noi luam lumea ca atare...Si de-aici noi nu suntem in stare sa gandim, sa producem un act cultural, sa fim mai mult decat obiecte...Da, acum suntem in secolul 21, situatia e alta. Acum femeia e obiect promovat de media. Ei ii place, lumii ii place. Situatia e cu totuuuul alta. Yeah, sure. Da, exista si o imbunatatire in conditia femeii. De ce? Pentru ca ni s-a permis. Dar, oricum, nici nu stiu ce am putea face. Sau cum...Orice metoda adoptam va fi considerata o contracarare...
Ma gandesc la faptul ca nu pot sa exprim acum tot ce gandesc. Pentru ca nu-mi plac cuvintele si nici nu le gasesc acum si pentru ca imi trec multe lucruri prin minte in acelasi timp si nu reusesc sa-mi focalizez atentia asupra niciunuia.
Ma gandesc la vara asta. A fost interesanta. A fost plictisitoare. A fost canicula. Dar am descoperit ca fericirea poate fi gasita fix sub nasu' tau, dar ca e la fel de usor de pierdut ca apa ce se strecoara printre degete. Am descoperit cum e sa simti concomitent doua sentimente total opuse. Si cum e sa te napadeasca amintirile fix atunci cand vrei sa restartezi totul.
Si ma gandesc la pizza care e pe drum. Nu mi-e foame, dar mi-e o pofta groaznica.
Si ma gandesc la viata care ma asteapta. Nu mi-e foame, dar mi-e o pofta groaznica...
No comments:
Post a Comment