Albastrul...

Porti marea si cerul in ochii tai,
Au ajuns acolo pe necunoscute cai,
Vor sa se aprinda la asfintit,
Dar preludiul lor dureaza la-infinit.

Soarele si luna in ochii tai se-ntalnesc,
De-o viata intreaga, stau si se privesc,
Ar vrea sa se-atinga, dar nu reusesc,
Caci ziua si noaptea li se impotrivesc.

Vad camp plin cu flori in privirea ta,
Vad ploaia, vad vantul, vad fulgii de nea,
Vad calm si furtuna cum se intregesc
Si viata si moartea, asa cum le doresc.

Vad pasari zburand si gingase caprioare
In padure, band apa, din cristaline izvoare,
Sunt povesti in culori si basme cantate,
In privirea ta, toate, par a fi fermecate.

Vad dansul si fuga inaripatilor cai,
Si escapadele ingerilor in serile de mai,
Cand privesc in ochii tai, nimic nu mi se neaga,
Iar daca-i am pe ei, am lumea intreaga.


Am scris poezia asta cu gandul la cineva anume, dar si ca sa am inca un atuu cu care sa le dau ceaiul poetilor post-post-modernisti...