Pe scena vietii

Am observat ca in ultima vreme eu nu mai sunt eu, nu ma mai simt eu.Am devenit superficiala, mai superficiala ca oricand.Si in momentele in care sentimentele vin peste mine ca o avalansa si ma doboara...pe scena vietii, joc.Si joc prost.Si in cap o voce asurzitoare si insuportabila imi urla din ce in ce mai tare si mai des: "da-ti jos masca!deschide ochii!".Si nu inceteaza, ma innebuneste.Si stiu ca daca deschid ochii o sa-i vad cum sunt ei cu adevarat: mincinosi, meschini, zgarciti, falsi, goi de orice sentiment, incapabili de orice simtire!Si mi se face frica...frica sa descopar ca si eu sunt ca ei, ei care nu pun pret decat pe bani.Ei, care traiesc in minciuna, ei, care sunt niste minciuni, ei, care ma fac sa ma simt mai singura ca oricand atunci cand imi sunt alaturi...Ei, care nu cunosc speranta, visul, fericirea.Ei, a caror viata e ca o mocirla, ca o mlastina in care se afunda din ce in ce mai mult pe zi ce trece.Sa fiu ca ei, ca ei...sa nu ajung sa cunosc singurul lucru care-mi da aripi si ma deosebeste de ei, sa nu cunosc dragostea.Tot din cauza lor am ajuns sa cred ca nu exista asa ceva, un lucru atat de frumos si de pur ca dragostea.

Si simt cum doua maini imi acopera ochii.Si, apoi, vad lumina, vad fericirea, vad speranta!Mastile noastre cad!Si el ma ia in brate...