-Ce?
Concert Dan Helciug & Spitalul de Urgenta
-Cand?
6 octombrie, orele 20:00
-Unde?
Club A (si devii altcineva ;)))
Tuesday, September 21, 2010
Wednesday, September 08, 2010
In caz ca ai uitat
'Acum eu spun: omul si in genere orice fiinta rationala exista ca scop in sine, nu numai ca mijloc, de care o vointa sau alta sa se foloseasca dupa bunul ei plac, ci in toate actiunile lui, atat in cele care-l privesc pe el insusi cat si in cele care au in vedere alte fiinte rationale, omul trebuie considerat intotdeauna in acelasi timp ca scop'.
Sursa: Despre filosofia valorii
Sursa: Despre filosofia valorii
Saturday, September 04, 2010
In general
Toata viata mea m-am gandit ca eu o sa schimb ceva in lumea asta. Ca o sa revolutionez in vreun fel. Ca o sa raman in constiinta comuna a omenirii. Ca o sa se vorbeasca despre mine in intreaga lume. Dar am ajuns la concluzia ca...m-am nascut prea tarziu si nu mai am ce sa fac deosebit si original. Traiesc in secolul 21...Un secol al reciclarii. Luam ce e vechi, ii schimbam numele, ii dam o forma putin diferita si...voila! Avem originalitate.
Vorbeam azi cu fiend si ii prezentam teoria mea care poate fi considerata fatalista din exterior, dar care din punctul meu de vedere e doar realista. Ii spuneam cum eu consider ca am ajuns intr-un punct in care, ca omenire, nu mai avem ce sa facem. Nu mai putem inventa nimic, nu a mai ramas nimic nespus, nu a mai ramas nimic negandit, nu a mai ramas mai nimic nefacut. Ea spunea ca nu e asa, doar ca suntem intr-un punct mort, ca doar ne-am impotmolit, ca ne-am plafonat. Si mai spunea ca asta s-a intamplat din cauza celor care gandesc ca mine.
Pai, atat mi-a mai ramas de facut, sa gandesc, intr-un fel sau altul. Pentru ca de spus nu are rost, iar de facut nici atat. Nimeni nu asculta, si pe buna dreptate, toate-s vorbe-n vant fara vreun fel initiativa de actiune. Si, sincer, tare as vrea sa fie in 2012 un sfarsit adevarat al lumii. Sa se ia din nou totul de la zero. Un nou big bang. Ah, si sa ma nasc intr-un alt secol, mai apropiat de inceputuri.
Am crescut intr-o lume in care trebuie sa invatam lucruri de-a gata. Orice intrebare are raspuns.
Totul ne este la indemana. Totul are o explicatie. Totul e intr-o carte.
Inca de cand eram mica, in clasele primare si in generala, uram sa invat ideile altora. Nu ma refer la istorie, la matematica, la stiinte de genul, care sunt exacte si destul de fixe, mai mult sau mai putin. Dar uram ca la romana, spre exemplu, trebuia sa invat pe de rost comentariile operelor literare. Daca veneam eu cu o idee, ma intrebau de unde am citit asta, iar daca spuneam ca de nicaieri, desi era o idee pertinenta, mi se spunea sa ma apuc, mai bine, sa invat comentariile cum trebuie pentru ca asta se cere.Pana si la facultate primesti o nota mai mare pe un eseu la a carui bibliografie ai o lista cat mai lunga si daca ai citat cat mai multi critici...
In urma tuturor acestor lucruri am ajuns la concluzia ca nu te poti deosebi de ceilalti prin gandire, prin ratiune. Toti avem cam acelasi potential, difera mediul in care crestem, influenta celor din jur si decizia noastra de a ne folosi de acest potential intr-o masura mai mica sau mai mare. Putem de-a lungul vietii sa dezvoltam diferite teorii care, in functie de cat de bune sunt, vor fi impartasite unui public cat mai larg. Asa ca, la urma urmei, ce stiti voi, voi sti si eu. Si invers.
Asa ca ceea ce ne deosebeste cu adevarat e ce si cum simtim. Chiar daca si sentimentele sunt limitate (ca numar si diversitate) si au deja nume bine-definite, nimeni nu le poate exprima cu adevarat intru totul si nimeni nu poate simti exact ce-a simtit si altcineva. Experientele personale (felul in care le traim, ce produc ele in interiorul nostru, independent de exterior) sunt cele care ne deosebesc.
Eu niciodata nu mi-am dorit sa cresc, sa termin o facultate, sa ma angajez, sa ma marit, sa am copii si un partener iubitor, sa am o cariera de succes, sa am weekenduri linistite petrecute in familie si sa...nu stiu, ce-si mai poate dori un om cel mai mult de la viata? Cam tot ce si-ar dori. Eu nu as vrea vreodata sa am totul, pentru ca nu as mai avea spre ce sa tind dupa aceea, la ce sa aspir, cum sa evoluez.
Intotdeauna am vrut sa fiu altfel, sa traiesc altceva decat ceea ce traiesc majoritatea oamenilor. Si a fost asa...Dar intotdeauna a mai fost cineva, ori la 1 metru de mine, ori la 1 mila de mine, ori la secole distanta, care sa vrea si sa faca aceleasi lucru (evident, diferit, in functie de ambient).
Mereu am urat sa fac un lucru neobisnuit si apoi sa citesc undeva sau sa aud ca s-a mai facut.
Asa ca...astept sa se incheie si ciclul asta si pana atunci o sa continui sa-mi pierd si putinul de unicitate ramas expunandu-mi sufletul...
Vorbeam azi cu fiend si ii prezentam teoria mea care poate fi considerata fatalista din exterior, dar care din punctul meu de vedere e doar realista. Ii spuneam cum eu consider ca am ajuns intr-un punct in care, ca omenire, nu mai avem ce sa facem. Nu mai putem inventa nimic, nu a mai ramas nimic nespus, nu a mai ramas nimic negandit, nu a mai ramas mai nimic nefacut. Ea spunea ca nu e asa, doar ca suntem intr-un punct mort, ca doar ne-am impotmolit, ca ne-am plafonat. Si mai spunea ca asta s-a intamplat din cauza celor care gandesc ca mine.
Pai, atat mi-a mai ramas de facut, sa gandesc, intr-un fel sau altul. Pentru ca de spus nu are rost, iar de facut nici atat. Nimeni nu asculta, si pe buna dreptate, toate-s vorbe-n vant fara vreun fel initiativa de actiune. Si, sincer, tare as vrea sa fie in 2012 un sfarsit adevarat al lumii. Sa se ia din nou totul de la zero. Un nou big bang. Ah, si sa ma nasc intr-un alt secol, mai apropiat de inceputuri.
Am crescut intr-o lume in care trebuie sa invatam lucruri de-a gata. Orice intrebare are raspuns.
Totul ne este la indemana. Totul are o explicatie. Totul e intr-o carte.
Inca de cand eram mica, in clasele primare si in generala, uram sa invat ideile altora. Nu ma refer la istorie, la matematica, la stiinte de genul, care sunt exacte si destul de fixe, mai mult sau mai putin. Dar uram ca la romana, spre exemplu, trebuia sa invat pe de rost comentariile operelor literare. Daca veneam eu cu o idee, ma intrebau de unde am citit asta, iar daca spuneam ca de nicaieri, desi era o idee pertinenta, mi se spunea sa ma apuc, mai bine, sa invat comentariile cum trebuie pentru ca asta se cere.Pana si la facultate primesti o nota mai mare pe un eseu la a carui bibliografie ai o lista cat mai lunga si daca ai citat cat mai multi critici...
In urma tuturor acestor lucruri am ajuns la concluzia ca nu te poti deosebi de ceilalti prin gandire, prin ratiune. Toti avem cam acelasi potential, difera mediul in care crestem, influenta celor din jur si decizia noastra de a ne folosi de acest potential intr-o masura mai mica sau mai mare. Putem de-a lungul vietii sa dezvoltam diferite teorii care, in functie de cat de bune sunt, vor fi impartasite unui public cat mai larg. Asa ca, la urma urmei, ce stiti voi, voi sti si eu. Si invers.
Asa ca ceea ce ne deosebeste cu adevarat e ce si cum simtim. Chiar daca si sentimentele sunt limitate (ca numar si diversitate) si au deja nume bine-definite, nimeni nu le poate exprima cu adevarat intru totul si nimeni nu poate simti exact ce-a simtit si altcineva. Experientele personale (felul in care le traim, ce produc ele in interiorul nostru, independent de exterior) sunt cele care ne deosebesc.
Eu niciodata nu mi-am dorit sa cresc, sa termin o facultate, sa ma angajez, sa ma marit, sa am copii si un partener iubitor, sa am o cariera de succes, sa am weekenduri linistite petrecute in familie si sa...nu stiu, ce-si mai poate dori un om cel mai mult de la viata? Cam tot ce si-ar dori. Eu nu as vrea vreodata sa am totul, pentru ca nu as mai avea spre ce sa tind dupa aceea, la ce sa aspir, cum sa evoluez.
Intotdeauna am vrut sa fiu altfel, sa traiesc altceva decat ceea ce traiesc majoritatea oamenilor. Si a fost asa...Dar intotdeauna a mai fost cineva, ori la 1 metru de mine, ori la 1 mila de mine, ori la secole distanta, care sa vrea si sa faca aceleasi lucru (evident, diferit, in functie de ambient).
Mereu am urat sa fac un lucru neobisnuit si apoi sa citesc undeva sau sa aud ca s-a mai facut.
Asa ca...astept sa se incheie si ciclul asta si pana atunci o sa continui sa-mi pierd si putinul de unicitate ramas expunandu-mi sufletul...
Friday, September 03, 2010
Subscribe to:
Posts (Atom)