Nu e tocmai usor sa te desparti de ce-ti e drag.Moartea vine pe neasteptate si te poate lovi crunt, mult prea crunt ca sa poti suporta.Moartea iti fura inima, o goleste incet-incet, o sfasie lent si cand aproape a distrus-o de tot, o lasa...si o priveste cum se stinge de tot, cum ramai fara vlaga, cum devii un mort viu...Si totusi, speranta, nenorocita de speranta, pare ca te salveaza mereu.Dar nu face decat sa-ti prelungeasca agonia...
Simt nevoia sa fiu singura.Doar eu cu mine, cu ganduri si cu amintiri...Pentru ca simt prea multa furie pe viata, pe moarte, pe lume, pe tot.Pentru ca simt nevoia sa distrug tot ce-mi apare-n cale, pentru ca vreau sa ma razbun pe soarta, pe moarte, pe mine...Pentru ca ma simt vinovata ca nu am stiut sa am grija de lucrurile pe care le am de pret.Si le pierd rand pe rand, ajungand astfel sa ma pierd pe mine...
Amintirile sunt singurele care ma ajuta sa ma intregesc.Sunt ca piesele unui puzzle, puzzle-ul fiind eu.Eu m-am pierdut, iar inima mi se tot micsoreaza odata cu inca o pierdere...
(6 aprilie - 25 iunie 2007)
No comments:
Post a Comment