M-am trezit azi pe la vreo 8:30 si-am venit la calculator.Si vorbeam cu Zuzu (purcelusa).Si ea nu numai ca nu-mi raspundea,dar nici nu ma baga in seama.Ea vrea mereu acelasi lucru: mancare.Daca are mancare, poate te lasa s-o mangai si daca e bine-dispusa, poate si paraie (purcelusii scot sunetul asta cand sunt fericiti), daca nu, nici nu te baga in seama si nu face altceva decat sa piuie de foame.Si-atunci, mi-am adus aminte cum era Bibi, primul meu purcelus.El chiar se atasase de mine.Cum ma vedea, incepea sa paraie, puteam sa port discutii cu el, il tineam iarna cu mine in plapuma si dormea langa mine, cand il luam in brate, se baga la gatul meu, ascunzandu-se in par...De mine era cel mai atasat din familie.Si in ultimele lui saptamani, doar pe mine ma lasa sa-l iau in brate, se cuibarea langa mine si dormea.Deja m-am intristat (ma rog,mai am putin si plang).Mi-e foarte dor de el.Dar, ma gandesc ca poate a fost mai bine ca a murit, pentru ca asa s-a terminat cu suferinta lui; era bolnav.(Oricum, de-atunci, am inceput sa urasc pentru totdeauna data de 1 aprilie.) Zuzu nu e ca el.De-aia imi doresc sa-mi mai vad macar o data purcelusul scump si sa-l strang in brate; a fost primul meu animalut...
Poza asta va ramane preferata mea pentru totdeauna...Eu si pufuletul meu drag...
No comments:
Post a Comment